(re)Construim o scenă la Șona

 

Anca Loghin Asociatia Monumentum

100% Complete
1,427 RON
Sumă strânsă
888 RON
Target
16
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Aleg să îmi DONEZ ziua, unei cauze care își propune să (re)Construiască.

Și aleg Ambulanța de monumente, o asociație pe care o susțin și ăn cadrul căreia am fost voluntar. Până acum a restaurat peste 600 de monumente istorice din România aflate în proprietate privată sau publică. Iar toate aceste munci s-au făcut prin buna voință și intenție a voluntarilor. Banii ce se vor strânge vor merge pentru asigurarea în continuarea meselor și a cazării acestora.

Sunt multe cauze ce care necesită susținerea noastră, fie sociale, fie în educație, dar pentru mine inima bate pentru arhitectură. Arhitectură nu putem evita, ne întâlnim cu ea cam la fiecare pas. Iar cu atât mai mult, monumentele au nevoie de atenția și grijă noastră. Ele ne cântă și neîncântă, ele ne povestesc și ne amintesc.

Vara asta nu am reușit să ajung încă pe un șantier și simt nostalgie. Atașez și calendarul evenimentelor, care arată hărnicia șantierelor deja încheiate, cât și câteva din cele care încă urmează.

PS: În satul Șonă, își propun a construi un amfiteatru feeric de vara, într-o atmosferă scenografică extraordinară îmbrățișată de zidurile unei vechi case transilvănene, iar un prim pas va fi punerea în siguranță a zidurilor care vor contura perimetral scena.

Am citit de dimineață de la Albert Camus că ”Fără cultură şi relativă libertate pe care o implică, societatea, chiar dacă pare perfectă, nu este decât o junglă. De aceea, orice creaţie autentică este un dar către viitor.” Și am mai citit că semnul Fecioarei îl putem asocia cu ”Contribuția”.

Eu vă mulțumesc că putem contribui împreună. Gând bun să se întoarcă către voi.

Recunoștință pentru monumente!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Prin proiectele desfășurate, Asociația Monumentum își propune să contribuie la salvgardarea fondului construit tradițional din Romania în strânsă colaborare cu comunitățile locale și cu societatea civilă.

„Ambulanța pentru monumente”, a cărui principal susținător este ASR Printul de Wales își propune salvarea, într-o cursă disperată împotriva timpului, a unui număr cât mai mare din cele peste 600 de monumente periclitate din România, prin punerea în siguranță a acestora.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

16 Donații

Iertare ca de la gand la fapta au trecut atatea zile... :-)
29 Sep 2022

Anonymous

100 RON
17 Sep 2022

Anonymous

150 RON
16 Sep 2022

Irina Cristina

30 RON
La mulți ani! Să-ți fie zilele precum sufletul frumos!
16 Sep 2022

Anonymous

30 RON
La mulți ani frumoși, Anca! O zi minunată să ai! 🤗🎊
16 Sep 2022
15 Sep 2022

🎂💐🥳Anca

100 RON
Andra & Stefan iti ureaza un empatic LA MULTI ANI! 🤗🥳🎉🎂💐
15 Sep 2022

Andrei

74 RON
La mulți, mulți ani! Felicitări pentru gest. Te îmbrățișez! 🤗
15 Sep 2022

Anonymous

75 RON
14 Sep 2022
La mulți ani creativi! Te imbratisez cu drag! 🤗❤️
14 Sep 2022
O donație simbolică. Felicitări pentru inițativă și spor în continuare!
14 Sep 2022

Daniel Croitor

150 RON
14 Sep 2022

Alina si Bogdan Rosu Loghin

150 RON
La mulți ani Draga mea 😍
29 Aug 2022

Anonymous

75 RON
26 Aug 2022

Anonymous

151 RON
26 Aug 2022

Anonymous

137 RON
Multi ani cu spor!
25 Aug 2022